Balkan Trip

Salt peste granita

Descumpăniți de ultimele luni, din cauza vârtejului de dispoziții, condiții și restricții, am căutat o oportunitate să plecăm în vacanța noastră de un an. Inițial era planificată de la începutul lui mai, dar ne-a prins Pandemia și ne-a ținut în loc, ultimele 2 luni. Cum de la 15 iunie s-a dat liber la călătorii turistice spre Bulgaria și Grecia, nu am ezitat și am pus bagajele în mașină, ne-am luat la revedere și am plecat spre granița sudică. Evident că peste tot domnește o stare bizară, în magazine, în pompe, pe șosele chiar și la autoritățile de la graniță. Parcă nimeni nu știe ce să facă, toată lumea se simte stingheră, ca și cum abia ce au fost angajați pe posturile lor. Asta însă are marele merit că determină lumea să fie extraordinar de prietenoasă și înțelegătoare.

Cu un nod în gât am trecut Dunărea pe la Vidin și ne-am cazat în orașul port al vecinilor Bulgari. O cină la apus de soare, pe un restaurant vas ce se legăna pe Dunărea umflată de la nesfârșitele ploi, ne-a readus un zâmbet pe buze.

Impresii din Bulgaria

După Vidin am plecat spre Bansko, primul loc unde ne dorim să explorăm zona muntoasă ce împrejmuiește stațiunea bulgară și face ca munții noștri să pară din altă ligă, cel puțin din punct de vedere al altitudinii.

Pirini – 2914m

România este mereu comparată sau luată în aceiași oală cu Bulgaria, mulți străini cred că nici nu văd vreo diferență între cele două țări și nații. În mod natural, călătorind ultimele zile pe aici nu am putut să mă abțin însă să fac comparații subiective și absolut superficiale.

La sărăcie stau mai bine ca noi, cel puțin pe partea de case și gospodării.

La mizerie stăm noi detașat mai bine, mai ales în parcări auto, liziere de păduri și popasuri, cum ar fi ele.

La condus stăm mai bine. Da, nici eu nu mă așteptam, dar Bulgarii sunt mai praf ca noi.

La șosele, drumuri șamd suntem cam la egalitate, poate avem un mic avantaj.

Servicii în turism, serviabilitate și competență pe nișa asta, ne bat la fundul gol.

La capitolul turism montan, suntem mult în urmă și aici chiar știu ce vorbesc: marcaje, hărți, servicii conexe, trasee, acces, parcări, marketing, alternative la turismul de vară sau iarnă pe munte. Putem lua notițe.

Ca rezumat, sunt dezamăgit, pentru că speram să mă simt superior, dar nu prea am cu ce, repet pe chestiuni subiective și superficial observate de mine. În același timp mă bucur, pentru că văd că se poate și într-o țară săracă și fără cultura montană și sportivă din vest, deci avem și noi speranțe.

Bansko

Bansko

Ne-am cazat în Bansko într-un apartment studio, nu prea mare, dar suficient să putem locui și găti 4 zile.
Stațiunea este ca una austriacă cu edili balcanici. Oamenii se zbat și muncesc, dar nu îi ajută mereu partea administrativă. Pe noi ne-a atras și prețul aici : 180 Ron 3 nopți pentru 2 persoane, iar condițiile sunt decente.

Cazarea

Momentan este un pic dezolantă situația în stațiune, am impresia că noi suntem cam singurii turiști. Culmea este că sunt magazine, restaurante și cazări deschise, dar nu vezi pe nimeni nicăieri. Nu vreau să mint, pe noi nu numai că nu ne deranjează asta, dar chiar ne bucură. Toată lumea e super atentă și prietenoasă. Parcările care altfel ar fi fost cu plată sunt libere și gratis. Găsim mereu loc la restaurant, mâncarea este proaspătă și servirea extrem de atentă. Majoritatea sunt așa de încântați că stau cu noi la povești ne spun cum le–a mers lor în ultimele luni și pun mereu întrebări despre noi și de unde venim și cum de am ajuns aici. Avem un sentiment de intimitate chiar dacă locul este de dimensiunea unui orășel.

Locația e clar pregătită pentru iarnă. Instalațiile teleferice se văd pictate pe versanții din Pirini, reclamele, apreski-urile și ski renturile sunt peste tot. Sincer mi-ar place să revin într-o iarnă la ski, aici.

Trekking pe Vihren

Noi ne-am propus să încercăm o tură montană, în munții Pirni. Am vizat vârful Vihren ( 2914), al 2-lea ca mărime din Bulgaria și al treilea din Balcani. La punctul de informare turistică am fost lămuriți repede și la obiect despre situația traseului și ne-am bucurat să aflăm că este un drum de acces auto până la 2000 de m.

Dimineața am pornit pe la 9 pe drumul ce ne va urca 1000m prin pădurile Pirinilor. Drumul a fost liber , asfaltul decent și priveliștile plăcute, astfel că nici nu ne-am dat seama când am ajuns la cabana Vihren.

Eu am cercetat zona pe ViewRanger, am descărcat ceva trasee GPS, am analizat profilul și geografia pe GoogleEarth, am cumpărat o hartă, mi-am pus un traseu pe ceas pentru navigare. Astfel armați am plecat în tură ce avea să urce pe bandă roșie. La prima intersecție, Diana a decis spontan să o ia prin altă parte și mi-a anulat toată munca mea de pregăire.

Spre norocul nostru am nimerit bine. După un grohotiș ce îmi aduce aminte de Retezat și Parâng, am ieși într-o șa puțin stâncoasă. Norii vânturau deasupra noastră, dezvelind doar temporar și parțial bucăți din peisaj. Ca într-un puzzle mental încercam mereu să legăm bucățile ce ni se ofereau vederii prin pătura albă, pentru a ne contura întreaga măreție a peisajului.

Când cerul era mai darnic, rămâneam uimiți și cu zâmbetul până la urechi realizând ce frumuseți ne sunt date să vizităm. După urcări ce au oscilat între iarbă, pete de zăpadă și grohotiș am intrat în ultima parte a urcării sub Vihren. Un vârf conic dar un pic umflat și blindat cu rocă compactă, se afla deasupra noastră.

Cu cât urcam norul parcă devenea mai gros și vizibilitatea mai redusă, chiar și temperatura era mai scăzută de cât anticipat. Poteca devenise tot mai abrubtă și nu ne-am mirat să descoperim traseul echipat cu lanțuri. Ce-i drept că nu am simțit nevoia să le folosim, dar dacă piatra era udă sau am fi fost pe coborâre, sigur ar fi fost utilă.

Chiar aproape de vârf am traversat zone încă acoperite de zăpadă, unde mi-au lipsit mănușile, bețele și clăparii. Din fericire nu au fost zone lungi. Sprijinit în mâini am săpat trepte în zăpadă. De câte ori îți este dat să îți înghețe mâinile în luna Iunie?

Am atins vârful, iar muntele s-a îndurat de noi, răsplătindu-ne cu câteva ferestre de lumină și priveliști magice.

După o pauză de masă frugală, am coborât în partea opusă de unde vennisem, sub noi conturându-se un lac minunat pe care doar greu ne-am decis să nu îl vizităm tot astăzi.

În ultima parte a coborârii am surprins un ciopor de capre negre, ce nu prea mai părea obișnuite cu prezența umană pe locurile lor. Am coborât înapoi la cabana Vihren pe o potecă, cum spuneam diferită, încheind o tură de 12km cu 1000m de nivel în 5 ore.

Ciopor de capre

Mâine vom reveni pe munte, se anunță chiar vreme mai bună, iar Diana a promis să mă surprindă cu un itinerar.

Sunt curios 🙂

2 thoughts on “Balkan Trip”

  1. Dobri Nutz spune:

    Impresii extraordinare!!! The best advertisment for bulgarian montains!!! Love it!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *