Primul ultra după 2 ani de pauză

Prima cursă la care am creat un plan nutrițional și de ritm bazat pe date științifice și tehnologiile curente

Primul concurs în care am plecat montat să trag și pentru clasament, nu doar ”să mă distrez”

Și Cum a mers? Eu aș spune că în mare bine, însă am făcut și greșeli din care sper să învăț. Nu am reuși clasarea pe podium, ba mai rău am pierdut locul 3 la categorie pe ultimul km ( literalmente) la bătaie cu fostul câștigător de anul trecut al probei de ultra de la Cugirace.

Înainte de toate însă, doresc să menționez câteva cuvinte despre concurs.

Trebuie să recunosc că părerea mea este subiectivă, mai ales că îl admir foarte tare pe Andrei Soveresan, sufletul și motorul din spatele acestui eveniment. A dovedit din punctul meu de vedere nu doar că este un alergător valoros dar și un organizator cu mult talent. Și nu spun asta doar pentru că m-a invitat la cursa aceasta dar și pentru că am avut norocul să îl cunosc cu câțiva ani în urmă la concursul de la Chamonix UTMB unde m-a impresionat cu modestia sa și felul său calm de a fi.

Date tehnice:

Ce nu mi-a plăcut:

• Profilul cel mai ”alergabil” din câte mi-a fost dat să văd la un ultra. La cele cu diferențe mai mari de nivel te mai odihnești pe urcări, aici e de tras continuu.
• În plutoanele din față, atmosfera boemă și răsfățată din midpack s-a cam transformat în luptă pentru poziții și chiar dacă lumea e săritoare și politicoasă, domnește un aer mai tensionat.
• Mult forestier puțin single-trail în consecință suprafața e cam dură și pe mine m-a măcinat.
• Că nu prea am apucat să socialize cu cei de la cursele mai scurte ( am prins însă premierea unde am putut să îi aplaud)

Ce mi-a plăcut

• Poiana cu Goruni , un loc magic cu verdeață și priveliște frumoasă. Chiar dacă la ora 6 când am ajuns noroiul domnea , ploaia cădea și soarele încă nu răsărise bine, acest loc în cea mai proastă constelație posibilă emana o frumusețe de poveste.
• Atmosfera de prietenie și bună-voie de la start, lejeritatea voluntarilor mereu cu zâmbetul pe buze
• Facilitățile la îndemână, stand cu echipament, muzică animată să ne trezească, mc, cronometrare, verificarea echipamentului făcută profi, încălzire cu animator ( Nu sunt eu genul neapărat dar de data asta s-a potrivit)
• Pădurile încețoșate și poienile pictate în culori vi
• Satele cocoțate pe dealuri în ritmul lor lent și așezat, parcă treceam printr-un tablou.
• Marcajele au fost extraordinare având în vedere numărul de km. Am avut momente de neclaritate dar toate s-au datorat lipsei mele de atenție. ( Sfat util: ceasurile de alergare au de obicei funcția de navigare pe un traseu gpx preîncărcat, o vibrație la mână te atenționează rapid dacă părăsești cu 2m linia acestuia. Pe mine m-a ajutat foarte mult )
• Voluntarii și punctele de alimentare. Din motive de strategie nu am stat în puncte doar am luat apă și o combinație de semințe cu sare, însă am putut observa câte bunătățuri erau pe mese (pâine cu gem, cașcaval, slănină, cola, citrice, prăjitură, etc.) și mai ales cât de săritori erau oamenii. Felicitări lor și multe mulțumiri, mai ales că vremea nu a fost mereu prietenoasă.
• Ploaia și răcoare din primele 6 ore ale concursului. A fost cum spun englezii ”A breath of fresh air”.
• Single-trailul dinainte de Cugir
• Gulașul de la finiș. Nu stiu dacă era doar foame de lup pe care o aveam de vină sau a fost printre cele mai bune mâncăruri pe care le-am mâncat vre-o dată.
• Atmosfera de după cursă cu povești și multe zâmbete, chiar dacă puțin obosite.

De ce Cugirace

Că e aproape de Sibiu.

Că nu am mai alergat de mult ultra sau distanțe lungi ( Cu excepția săptămânii de dinainte de cursă, cea mai lungă alergare a mea a fost 27km în ultimii 2 ani) și 70km cu 2700m suna ”ușor”.

Că îl știu pe Soverșan, îl admir ca alergător și ca persoană și că m-a invitat acum mai bine de 1 an să particip la Cugirace în ideea în care facem la schimb cu Urme Pe Play. Mi se pare genial, la urma urmei toți vrem acelaș lucru, să alergăm și să promovăm zonele noastre îndrăgite.

Am considerat că mă pot bate la podium.

Că am vrut să particip la Ciucaș 100km și nu am primit aprobare pentru că nu am ultra alergat în ultimii 2 ani ( Ultimul l-am alergat in iunie 2020 ) . M-am gândit că poate o să pot să îi conving cu Cugirrace 🙂

Contextul meu actual

După părerea mea sunt mai multe mentalități care te pot determina să faci nebunia de a te înscrie la orice concurs, dar mai ales de alergare și mai ales de ultra maraton.

În primul rând cred că majoritatea când o fac, își spun: ”Bă-i ce chestie tare, vreau și eu” la ultra ajungi după ce prinzi microbul după maraton, care îl prinzi după semimaraton, care îl prinzi după ce nu mai simți că mori după 10km alergați. Cum s-ar spune : tura de alergare din parc este calea spre ultra pentru unii. Și vrei să îl termini și crezi că, gata, aia o să fie, după ce o faci și pe asta le-ai făcut pe toate și te poți retrage în glorie. Nimic mai greșit, după primul ultra ai pus-o pentru că crează dependeță mai mare ca heroina și parțial dă și senzații mai tari. Și nu vreau să supăr pe nimeni, dar după un ultra nu mai poți vedea maratoanele și semi-urile de cât ca pe niște antrenamente mai ambițioase.

După ce am trecut de mentalitatea ”vreau să văd că pot să îl termin” acum am ajuns la fine-tuning. Vreau să îl termin fără probleme, vreau să pot trage continuu, vreau să am viteză și forță și vreau să văd cât de sus pot să ajung.

Din păcate ultimii 2 ani au fost destul de grei pentru mine, din motive medicale a trebuit să reduc foarte mult distantele dar mai ales intensitatea activităților mele sportive. Partea bună este că perioada aceasta mi-a prins foarte bine, simt că organismul s-a refăcut după ultimii 8 ani de ”tras” și am un chef mai mare ca înainte de mișcare și mai ales, nu mai am nici o restricție.

Bătaia la podium

Mi-am dat seama că în toată activitatea mea de sportiv nu m-am gândit la clasamente. Și sunt mândru de asta, am făcut-o de plăcere și a fost o aventură frumoasă. Am câștigat mult mai mult de cât faimă ți bani, am câștigat încredere în mine, bucuria sentimentului de libertate, fericirea de a fi sănătos și activ și liber, admirația pentru natură și locurile noastre frumoase.

De ce ambiția nouă? Pentru că am mereu nevoie de o motivație. Nu sunt disciplinat indeajuns încât să ies la alergare fără un scop mai mare, un țel mai îndepărtat. Sună contra intuitiv, dar mi-e mai ușor să mă antrenez pentru un concurs de cât să ies la alergat de plăcere. Și mai e ceva, cumva până de curând nici nu credeam că sunt capabil de vre-o performanță…și nici nu mă interesa. Dorința de performanță este însă o motivație mult mai bună de cât doar ”să văd cum e”. Vreau doar să fiu cea mai bună versiunea a mea. și pot sune după o perioadă grea că se simte a naibii de bine să fii în formă fizică bună și să poți să te miști cum vrei. Din cauza problemelor mă îngrășasem 8kg și de câteva luni am reuși să le dau jos, e ca și cum sunt alt om.

Mi-am schimbat în consecință abordarea unei curse. Până acum mă uitam la profil, mă uitam la km și la teren,luam niște batoane un bidon cu apă și vedeam eu ce si cum pe parcurs. Nu întâmplător aveam des probleme că ori mă umflam cu apă, ori făceam crampe la burtă, ori vomitam oricum bine nu îmi era. Timpii și viteza o ajustam din mers și după cum simțeam eu fără să am idee de profil prea în detaliu. Pe lista de concurenți nici nu mă uitam.

Anul acesta am făcut așa:

• am analizat lista de concurenți ,le-am căutat clasamentul ITRA i-am urmărit profilele de Strava la care au, să văd cu cine am de-a face și cât de realist ar fi să am pretenții la podium. Statistic vorbind aveam șanse minime după calculele mele, valoric eram clasat al 17-lea. Dar na ITRA și Strava nu spun toată povestea.
• Am făcut un plan de nutriție bazat pe informații științifice și revizuit cu prieteni cu experiență. ( Cantitatea de calorii, zahar, sare și apă a fost clar definită și inclusiv timpii când să mănânc ce).

• Am observat și eu dar mi-a atras atenția și Dani Scrob înainte de cursă că trag prea tare la început și trebuie să mă temperez. Drept pentru care am folosit funcția de barieră de puls a ceasului. Practic mă avertiza când treceam de 155 bătăi pe minut. E destul de jos pentru ultra am considerat. După câteva ore am scos-o că mă exaspera, dar primele 2 ore e bună, altfel merg ca racheta și pe urmă sufăr.
• Am folosit funcția de Pace Pro de la Garmin care îți indică la fiecare km ce viteză să ai, ca să termini într-un anumit timp, bazat pe profilul trackului încăract în ceas. A funțioant cu o acuratețe de 99,5% în ceea ce privește predicția timpului de finiș. O analiză amănunțită o să fac poate în alt articol.
• Din păcate antrenamente specifice nu am avut timp să fac, decizia a fost luată din scurt. Alături de Marius Căluțiu am făcut un long run cu 1 săptămână înainte să văd cum mă simt. Cum spuneam nu mai alergasem mai mult de 27 de km de mai bine de 2 ani. Testul a fost bun și corpul a spus că duce, în consecință am zis că o să trag.
• Anul acest, în cadrul programului de remarcare a traseelor montante din Sibiu, ”Anii Drumeției”, am rolul de inspector de trasee montante. Spus direct, sarcina mea de servici este să merg pe munte și trebuia să fac asta săptămânal. De departe cel mai fain job al meu de până acum. În consecință am strâns ceva ore în picioare, diferență de nivel și km, dar doar în mers sau cu bicicleta. Pentru un ultra astea contează însă, dacă ”vrei să îl termini”.

Minusuri

• puțini km alergați anul în curs 680km cu 14.000 diferență de nivel ( Multi concurenti de la grupa de vârsta au de 3 ori mai mulți km și diferență de nivel)
• Traseu nou și zonă necunoscută
• Profil ”alergabil” și fără secțiuni tehnice
• strategie de nutriție nouă. Asta cu, ”nu încerca nimic nou în ziua cocursului” am încălcat-o complet.
• Lipsa de long-run-uri
• Lipsa de exerciții de forță și VO2Max la 53 – relativ jos
• Lactate treshold jos, mai pe românește, mi se umple mușchii de acid lactic repede la puls relativ jos.
• Analiza ”adversarilor” mai mult m-a intimidat de cât m-a ajutat de fapt, am plecat cu o reținere în cursă și fără încredere că pot face mare lucru
• Lipsa prietenilor și a oamenilor care să mă susțină, încurajeze și motiveze psihic. Nu e vina nimănui, doar că ajută să ai sprijin moral și de data aceast nu s-a nimerit să fie cineva pe zonă.
• Ceasul Garmin. Chiar dacă practic m-a ajutat, mi-a luta un pic din plăcerea de a alerga, fiind tot cu ochii pe ceas.

Plusuri

• Pofta de alergare revitalizată
• Experiență psihică de ultra ( Cea fizică s-a dus )
• Experiență de curse ( Am peste 70 de consursuri la activ, bine nu doar alergare, si MTB, triatlon, schi alpinism etc.)
• Vre-o 20.000 m diferenta de nivel cumulată în mers în ultimele 4 luni
• Strategie de nutriție nouă , am pus-o și la plus și la minus. La minus pentru că mi-a luat multă atenție și energie să o urmăresc, la pozitiv pentru că a dat roade.
• Garmin Pace Pro care mi-a dictat cum să alerg fiecare minut.
• Bariera de puls la 155 care m-a protejat să mă ”ard” la început cu viteze prea mari
• Vremea răcoroasă, ploaia și noroiul .

Povestea cursei

La 4:30 mi-am pus ceasul să sune, m-am trezit însă la 2:30 si nu am mai putut să adorm. Așa emoții nu am avut nici la bacalaureat. Parcă era prima mea cursă de alergare. Am mâncat un muffin ce mi-l pregătisem în seara de dinainte. În ideea în care trebuie să consum cam 70g de zahăr înainte de cursă, să fie ceva ușor digerabil și fără fibre.Pot spune că mi s-a părut ok.

Era beznă, frig și ploaie când am ieșit din casă să îl aștept pe Marius să mă ia cu mașina la 5. La 6:15 am parcat în Poiana cu Goruni. Se vedea că ploase mult, pământul mustea de apă, noroiul era lipicios și alunecos în acelaș timp. Ultrașii se îndreptau cu pas liniștit spre zona de unde se vedeau standurile și poarta de start. Mi-am luat echipamentul și după o încălzire sumară ( dacă nu vrei să pleci tare nu trebuie cine știe ce încălzire) m-am dus spre țarcul de start. Mișu de la www.time-it.ro ne-a controlat echipamentul obligatoriu și am început numărătoarea. 43 de suflete ne-am strâns, după părerea me puțini oameni merită mult mai mulți concursul acesta. M-am pus în spate pentru că strategia a fost să plec încet și să merg constant urmând să depșesc prin consistență nu prin forță.

Am ales o strategie de negative split și abordarea ușoară a pantelor în prima parte și creșterea vitezei și a intensității pe parcurs. Obișnuiesc să stau puțin de povești cu cei pe care îi întrec mai ales la început. Fiind puțini concurenți am ajuns repede singur pe traseu. Drumul șerpuia prin pădurea încărcată de verde crud și apă , totul fiind învăluit într-o perdea de ceață. Cum spuneam și mai sus este un profil alergabil și asta este foarte greu pentru cineva care este obișnuit să ”meargă” la ultra. Nu este o exagerare, la Olymp de exemplu care a avut 6800m diferență de nivel, practic am ”mers” toate urcările care sunt cam jumătate din traseu, iar ca durată cred că au fost cam dublu. În consecință cam 66% din timp ”mergi”. La Cugirace, cam 90% din timp alergi. Ceea ce doare, tare și mult timp. Pentru un alergător montan, alergatul este fain pe coborâre, hai pe plat și pe pantele de 4%, în rest…povești și drumeție. Ei bine nu aici.

Am sperat însă că păstrând ritmul cardiac sub pragul de acumulare lactică, nu o să am probleme. Primii km mergeam ca la încălzire. Doar urcările de peste 50m pe 1km le mergeam. Spre surpinderea mea tot alergam mai multe urcări ca cei din jur. Am început să depășesc, câte un pic , încet dar sigur. Curând însă nu mai aveam cum depăși, am ajuns în zona valoric apropiată. Undeva de pe la km 44 pînă la km 50 am tras un pic de mine în încercarea de a mă desprinde de un grup în care mă aflam. Am simțit că intru pe datorie cu energia, dar mi-am spus că recuperez. Nu am clacat dar după acel sprint au început să apară crampele la gambe și chiar dacă am continuat, nu mai puteam forța. Coborârile au început să doară. Spuneam că nutriția a mers bine, la fel și hidratarea însă după km 50 lipsa alergărilor lungi și-au spus cuvântul. Sunt însă foarte mândru de mine că am reușit să trag de mine. Bine, chestia a fost că am îneput să mă simt vânat de ceva vreme, nu că mă interesa neapărat dar se simțea un pluton care venea în spatele meu. Am aflat doar după cursă, insă eu mă băteam la podium fiind pe 3 la categorie și pe 6 la general la km 55. De acolo lucrurile au cam luat-o în jos. Nu neapărat că am fost non combat însă nu mai aveam vlagă. Cei din spate se tot apropiau. Aveau avantajul că au mers grupați în ultimii km și asta e un plus psihologic. Pe de altă parte ei mă puteau observa și cu siguranță au văzut că mergeam la limită. Mai mult au fost porțiuni unde trebuia să mă opresc să mă orientez ne cunoscând trasaeul iar asta m-a costat câte-o dată. Am insistat să alerg urcările în continuare în speranța că mă detașez dar profilul de pe final a fost o constantă urcare și coborâre care m-a măcinat tot câte puțin. Cu 5 km înainte de finiș a venit primul atac și am încercat să mă țin următorii 3km după care am simțit că mă lasă puterile. A mai venit un alergător și tot așa cum aveam să aflu, am pierdut la ”sprint” pe ultimul km podiumul la categorie. Acum prin sprint mă refere la viteze de 5:40 – 6:00 pe km ..dar cam acolo eram cu nivelul de energie si forță. Trebuie să recunosc că m-am frustrat și în primă fază nu am putut să mă bucur de terminarea concursului. Chiar dacă podiumul a fost un țel secundar nu pot să spun că mi-a căzut bine să îl pierd așa de aproape de final, în condițiile în care nu am cedat. Trebuie însă să recunosc ca George ( căstigătorul de anul trecut la open al Cugirace Ultra) a fost mai bun ca mine pe final și că trebuie să fac câteva ajustări. După 15 minute de „plâns de milă„ și frustrare am reuști să depășesc momentul și să mă bucur de ce am realizat. Am vrut să termin in 7:30 dar am reuști în 7:47. Nu puteam mai bine, corpul meu nu a fost antrenat pentru mai mult, simt că am mers la 95% din capacitatea mea în ziua aceasta și asta este o mare realizare. Nutriția, PAce Pro, bariera de puls au funcționat foarte bine, dar se mai pot face ajustări.

La nutriție: am mers cu mai puțin de 200 de calorii pe oră să văd dacă pot duce și să nu forțez la prima tentativă. Aș avea nevoie de 250 probabil, căci per total nivelul de energie s-a dus în jos. Pozitiv însă este că nu s-a stins de tot focul, nu m-a durut burta, nu m-am balonat, la stomac m-am simțit extraordinar.

Pace Pro: diferențele de nivel nu bat cu realitatea tot tmpul si mai bagă ritmuri aberante, însă per total e un indicator foarte bun. Nu trebuie luat la virgulă dar o să îl mai folosesc.

Bariera de puls setată la 155bpm poate a fost cam jos dar nu am vrut să mă risc stiind că nu am antrenamente de intensitate și pragu lactic e cam jos. Oricum mi s-a acumulat acid lactic de nici după o zi nu pot să mă ridic bine de pe scaun.

Ca și concluzie la rece pot spune că Cugirace este un Ultra perfect pentru cei care vin din alergările cu puțină diferență de nivel sau cu puțină experiență montană dar și pentru cei cu multă experiență în rulaj de km la intensitate medie spre mare. Este un concurs greu dacă vrei să tragi, dar na așa este și un 5k pe plat, depinde cum îl abordezi.

Cursa mea a fost bună pentru că a fost și un test după atâta timp, să văd unde mă situez.

Felicitări Andrei pentru organizare și mulțumesc tuturor voluntarilor și partenerilor care au făcut acest eveniment posibil.

Clasament

Organizator