În cea de a 4-a zi, am pornit la drum pe prima etapă, dură a traseului. Am dorit să mă odihnesc, dar bine înțeles că nu reușesc, cu toți pelerinii ăștia prea grăbiți, să plece la drum. Sincer îi urăsc, îi urăsc din orice colț al lumii au venit, îi urăsc fără discriminare, cu foșnitul lor de la 05:00 dimineața, nu pot să cred că nu-și dau seama cât de nasol e, să fi trezit cu foșnet de pungă de 4 nopți întruna, fără nici cea mai vagă intenție de a porni așa devreme la drum. Din greșeală, am reușit să mă răzbun pe o pelerină care, știu eu, că a contribuit la foșnitul general, de azi dimineață. O „Ioan d`Arc” bătrână și neobosită, poreclei datorat mai mult frezei decât altor trăsături, a avut nenorocul să se afle în calea noastră pe o coborâre destul de abruptă. După cum spuneam nu a fost intenția mea, dar o pelerină, care mergea în paralel cu aceasta, tocmai s-a aplecat să-și lege șiretul, iar bățul de mers, la ațintit spre mine, lăsând foarte puțin spațiu între vârful ascuțit al acestuia și bătrâna Ioan d´Arc. Așa că la viteza de aproximativ 30-40 km/h, am trecut milimetric pe lângă marea foșnitoare. Mi-am cerut scuze, dar în gândul meu, am zâmbit larg, satisfăcut, în momentul în care am recunoscut–o.

Problema cea mai mare cu spaniolii este că, nu știu nici o limbă străină. Pe lângă asta, la ei efectiv nu poți să mănânci nimic între 16:00 si 19:00, de la 13:00 la 15:00 totul este închis, mai puțin restaurantele, unde se servește meniul, după care se închid restaurantele și nu mai ai nici o posibilitate să mănânci până la 19:00, când începe meniul de cină. Cred că și McDonalds-ul, dacă aș fi văzut unul, închide la ei.  Astfel că după ce ne-am plimbat până , am intrat în restaurant cerând meniul. Însă surpriză, chelnărița nu știa engleză și nici un meniu scris nu era disponibil, lucru foarte frecvent la ei. Astfel că a chemat un tip de acolo care o rupea în engleză, și când spun o rupea, sunt foarte îngăduitor. Cu ajutorul interjecțiilor și limba gimnastică, am reușit să ne înțelegem. Nu exagerez când spun că, am refuzat un „beee” si am cerut un „grunz grunz”! Spre surprinderea noastră în loc de cotlet de porc am primit, jambon pe un pat de cartofi fierți cu multă paprica și ulei de măsline. Experiența culinară de neuitat, și de amintit în „to do list”, învățat limba spaniolă. Ce trebuie însă să remarc este că sunt extrem de binevoitori, adică, atunci când nu au știut să ne explice ce este desertul, ne-au adus toate variantele de desert în miniatură pe o farfurie ca să „vedem” ce comandăm. Eu știu că am mâncat jambon de mi-au sărit capacele și am terminat cu o brânză telemea, cu miere, nuci, stafide și alune mărunțite. Pentru efort nota zece, pentru meniu, mai puțin. Ca să ne scoatem pârleala, am topit sticla de vin roșu demisec, oferită fără excepție la orice masă, împreună cu două coșuri de pâine – am cerut refill. Astfel după o masă mai mult sau mai puțin reușită ne-am întors la mănăstire, în speranța unui somn lung și binemeritat.  
Ce glumă bună, la camera de la etajul 6 s-au cazat independenți , un cor folcloric de cântat la nas, din toate colțurile lumii. Cor condus și acompaniat pe întreaga noapte de pelerinul de deasupra patului nostru.