El Camino - ziua 6 -

”Răsare soarele, simțim căldura Spaniei!”

Ori m-am obișnuit eu ,ori încep să cedez influenței creștine sub al cărui patronaj ne aflăm, de câteva nopți ,însă nu îmi mai vine sa îi strâng de gât dimineața, pe pelerini.

Deși corul „nazalilor”, a făcut să răsune toată noaptea, etajul 6 din mănăstirea din Burgos, mă simt chiar împrospătat dimineața asta. Poate și pentru că știu că urmează o etapă ușoară, cel puțin din punctul de vedere al ghidului nostru. Ne împachetăm liniștiți lucrurile, fiind obișnuiți să ieșim, ultimii din mănăstire. Chiar nu înțeleg unde se grăbește toată lumea. La micul dejun, care se compune din banane, iaurt și biscuiți cu ciocolată, stăm de vorbă cu 2 bicicliști din Brazilia, cu care ne tot întâlnim de la început, în fiecare cazare. Ei par mai hotărâți, astăzi vor parcurge 86 de km.
Le dorim „buen Camino” și să ne vedem cu bine în Santiago de Compostella. Afară ne așteaptă ,pentru prima dată de când am ajuns în Spania, soarele.

Ce-i drept, e mai mult numele de el, căci la 08:00 dimineața, nu are nici un efect termic. Scaldă însă, catedrala din Burgos într-o lumină fantastică, și ne determină să ne mai plimbăm încă o dată, prin tot orașul vechi înainte de al părăsi, pentru a ne bucura de splendoarea sa. Cu promisiunea unei zile bune, plecăm hotărâți mai departe, prin ,deja bine cunoscutele, lanuri de porumb, mărginite de smocuri minunate de maci roșii.

La un moment dat, am întâlnit un pelerin extrem de original, acesta își căra lucrurile cu ajutorul unui măgar. Nu știu dacă asta îl face mai rapid , dar în orice caz îl face mai interesant, mie mi s-a părut foarte hazliu și inedit. Au urmat sate și ruine, una dintre cele mai impresionante fiind Sant Anton, o veche mănăstire din care au mai rămas doar 50% din pereți oferind un efect dramatic cu ajutorul noului nostru tovarăș de drum, soarele de miazăzi. Ghidul nostru ne trimite mai departe pe asfaltul unui drum național, pentru a evita efortul susținut al unui urcuș pieptiș, dar noi refuzăm cu stoicism și ne avântăm în dureroasa urcare ca uliul pe șoarecele de câmp… pam pam!

După trei sfert de oră de durere am ajuns pe platoul unui deal, de aici aveam să mai trecem printr-un sat și să ajungem la destinația finală, Fromista. Nu am mai ajuns, însă, acolo. Nu pentru că am întâmpinat probleme, ci pentru că ne-am permis să fim spontani. În căutarea unui meniu și în încercarea evitări capcanei Spaniole și anume imposibilitatea de a mânca, între 16:00 și 19:00, am calculat, că mai bine încercăm să mâncăm în ultimul sat, dinaintea destinației finale, urmând să continuăm drumul sătui și nestresați. Zis și făcut, am intrat într-o adelbergue, privată. Frumusețea curții interioare și a terasei, ne-a convins instantaneu, că este un loc deosebit. Am luat cazare în camera de 20 de locuri, și am mâncat pe săturate de data aceasta, fasole frecată și grătar de porc cu salată. Gazdele sunt extrem de bine dispuse, iar prețul este din nou modic, 6 Euro pentru un loc în pat. După ce am spălat bicicletele și hainele, pentru că aceste facilități intră în preț, ne relaxăm la o bere, alături de grupuri din toate colțurile lumii. Un episod hazliu mi-a sărit în ochi: la o masa cu 6 brazilieni , un italian încerca să le explice acestora ca ”squadra azzura” a câștigat campionatul mondial de fotbal, la care toți participanții la discuție i-au replicat în cor, noi de 5 ori, amigos. Cu speranța la o noapte/dimineață mai liniștită, ne încredințăm încet somnului, și ne bucurăm de o zi nouă, ce se anunță însorită și caldă, cum îmi pare așa încet, toată Spania. Gute Nacht!