19 Iunie 2020 Bansko, Bulgaria

Dupa multe argumentari despre autoritatea in domeniul si puterea de decizie in familie, Diana a preluat initiative următoarei ture. Mai pe romaneste, va ghida ea tura si eu voi juca rolul turisului.

A ales o tură : “Să nu ne plictisim”. Mă bucur că a ales-o ea, că altfel îmi auzeam iară, că încerc să fac antrenament de ultra.

Am pleca cu mașina din Bansko până la Vihren Chalet pe un drum frumos și liber care ajunge la 2000m de unde vom face o buclă de 26km. Traseul vizează lacuri glaciare cu vârfuri și creste de peste 2500m.

Avantajul turelor alpine la mijloc de iunie, este că limbile de zăpadă încă prezente dau un contrast unic peste ierburile de verde crud și stâncile negre.

Nu vom cumula multă diferență de nivel, ceea ce mă face să mă mir de timpul lung dat de indicatoare și de descrierile găsite pe net. Practic tura este prognozată la 14 ore, analizând profilul, mie mi se pare absurd. Aveam însă curând să aflu că nu am luat în calcul dificultatea terenului.

Lacurile din Prini sunt se află întro rezervația naturală și după cum deja eram obișnuiți din tura trecută, am putut repede să observăm că regulile sunt mai bine respectate aici ca la noi în țară. Nu se campează, nu se aruncă mizerie, nu erau urme de motoare, atv-uri, mașini de teren, nu se intervine cu construcții absurde, captări de râuri sau tăieri de păduri. Natura este splendidă și neatinsă.

• 

• 

• 

• 

Fiind încă în zodiac Covid, potecile sunt goale, nu am văzut turiști timp de multe ore.

Mersul pe munte, în special în zone frumoase, în singurătate absolută mi-a dat mereu o stare de echilibru, ca o meditație în care fiecare pas făcut, spală câte un pic din stresul, anxietatea și oboseala cumulată. Curând ne găsim amândoi cu zâmbetul pe buze admirând pereți de stâncă și lacuri glaciare conturate fin de zăpezile iernii trecute.

Aceleași zăpezi însă pe cât de frumoase sunt din depărtare pe atât de anevoioase sunt de trecut de aproape. După primele urcări am dat de bolovani mari, similar cu ce găsim în Munții Retezat. Dacă saltul de pe o stâncă pe alta ne bucură la început observăm că ne obosește cu timpul. Limbile de zăpadă ce acoperă astfel de suprafețe ne pun chiar în dificultate pentru că nu știm cât de groasă este zăpada și cum este terenul de dedesubt.

• 

• 

Cu grijă și răbdare înaintăm peste prima trecere și coborâm pe o vale lungă cu lacuri pe diferite etaje de altitudine.

Sunt multe locuri de campare aici însă cum spuneam mai devreme nu e nici un semn de așa ceva, ceea ce ne face să credem că nu doar există reguli bune dar se și supraveghează respectarea lor.

După o coborâre ce ne duce până în zona de pădure urmează o urcare lungă de unde vom intra pe o potecă de creastă.

Pietrele mari și ascuțite fac drumul anevoios, încep să înțeleg de unde vin timpii propuși pentru traseu.

Ne ia mai bine de 3 ore să traversăm creasta stâncoasă și ne pregătim să coborâm.

Întâlnim primii turiști de când suntem în Bulgaria.

Urmele lor ne arată că au trecut petse limbi lungi de zăpadă. Ne pregătim să coborâm, însă din nou suntem puși în dificultate de terenul dur și incertitudinea stratului de zăpadă.

Oboseala își spune încet cuvântul, dar suntem încă fermecați de frumusețea locurilor și ne motivăm reciproc. Pauzele de mâncare și revenire devin mai dese, dar nu ne grăbim deoarece avem destulă lumină.

După multe ore , aproape 10, ne întoarcem la mașină, extenuați dar foarte fericiți că am reușit o tură ce probabil ne-ar fi luat 2-3 zile dacă mergeam cu cortul în spate. Va veni și vremea aceea, dar momentan temperatura, mai ales noaptea, nu este potrivită.

• 

• 

• 

Coborâm în Bansko și mergem să mâncăm o pizza și să bem o bere bine meritată. Localul pare ceva mai animat, pentru că se aproprie weekendul. Statiinea este încă foarte goală față de cum ar fi trebuit să fie. Chelnerii ne recunosc deja și ne salută în română.

Mâine vom schimba locația, si vom încerca să urcăm pe cel mai înalt vârf din Balkani.