Toți alergăm pentru Sibiu

Cum am mai scris și cu alte ocazii nu este vorba despre alergare la Semimaratonul Sibiului, ci despre cauza susținută, despre oportunitatea de a strânge fonduri de către  asociații, fundații și ONG-uri pentru a desfășura proiecte ce aduc un plus comunității în care trăim, majoritatea acoperind goluri sociale și arii neatinse de managementul statului sau al autorităților locale.
Din acest punct de vedere întreg demersul a fost un real succes, iar campania Fundației Comunitară a oferit ce a promis, și înainte de startul competiției, comunitatea Sibiană deja a ieșit învingătoare.
Sibiul a primit un loc de joacă nou pentru o grădiniță, posibilitatea extinderii panoului de cățărat, o comunitate de șoferi și bicicliști cu mai mult respect în trafic, șansa la viață îmbunătățită pentru nou născuți, șansa reabilitării mocăniței de pe Valea Hârtibaciului , adăposturi și îngrijire pentru câinii abandonați,  susținerea celor care salvează vieți
SMURD, păstrarea în viață a pasiunii Voința Sibiu, șansa la educație pentru copii defavorizați și multe altele. În primul rând însă a arătat că societatea Sibiană este vie și activă și că merită să trăiești într-un loc în care oamenii sunt animați de pasiune și compasiune.

Long life and pace

Cei mai activi și cu meritele cele mai mari sunt regizorii acestui experiment social de succes, Fundația Comunitară, pe care vreau să îi felicit. Au muncit enorm și au ridicat standardul în fiecare an. Orele de muncă, stres și oboseală cred că sunt încununate cu succes, pentru ei însă munca continuă pentru că au de supravegheat proiecte și administrat fondurile rulate prin acțiune.
Revin la acțiunea în sine, pentru că oricât de bună ar fi o cauză, tuturor ne trebuie un imbold să facem ceva, să acționăm, bunătatea noastră sufletească și compasiunea ne duc doar jumătate din drum, pentru restul ne trebuie un context. Spre imensa mea satisfacție am observat că sibienii au început să devină pasionați de sport și alergare și pentru aproximativ 700 acesta a fost motivația necesară. Când am văzut prognoza și ulterior vremea de afară, îmi era frică că o să fim 20 de alergători în Piața Mică. Spre surprinderea mea sportul a creeat imunitatea la vreme rea, mult mai multor persoane de cât ma-și fi așteptat. Să îmi fie rușine că mi-am subestimat colegii. Mai surprins, sunt de faptul că numărul de fete a arătat că sexul frumos vine tare din spate și că nu se lasă intimidate de vremea capricioasă, de urcările și coborârile burgului , de piatra cubică umedă, de distanțele și ochii mirați ai trecătorilor. Aici am să spun, BRAVO FETELOR! ( nu întâmplător citeam undeva că alergare este unul dintre puținele sporturi unde în curând numărul fetelor îi va depășii pe cel al bărbaților, de abia aștept să fiu eu mai favorit ca Diana la o cursă ). Câteva statistici în acest sens, la proba de 21 de km au fost 102 băieți și 29 fete , la proba 5 km 149 băieți și 187 fete. Deci chiar dacă aleargă încă, mai puțin, sunt mai multe pe banda de accelerare.
Personal mi-au plăcut foarte mult și voluntarii. Îi admir că au venit să ne susțină și să ne ajute, doar din dorința de a lua parte la așa un eveniment, majoritatea erau tineri cu mult entuziasm și cred că este un semn bun că s-au strâns aproape 200 de copii care au preferat să iasă duminică pe ploaie și frig să urle la niște alergători în loc să stea acasă sau pe computer. ”Faith in Sibiu youth restored!”.
Un mare plus și punct de interes a fost cursa de copii. De cei mici nu îmi era teamă, pentru că știu că ei nu sunt foarte sensibili și când e vorba de un concurs îi convingi super repede, dar marele merit îl au părinții care i-au susținut și au alergat alături de ei, s-au și-au asumat responsabilitatea pentru faptul că poate unii vor răcii vor venii cu hainele murdare, dar au învățat o lecție despre a face ceva pentru comunitate, a face sport și a nu renunța în fața unor condiții mai grele.
Mi-a plăcut foarte mult că fotografii de pe traseu au  fost coordonați și interactivi, nu au stat ciorchine la finiș doar.
Per total mi-a plăcut evident tot evenimentul și faptul că m-am întâlnit și am concurat cu mulți prieteni și energia aceea pozitivă specifică concursurilor. Mulțumesc pentru încurajări și pentru susținerea proiectului nostru de la Tură în Natură.

Țichii ștafetistul

Evident că nimic nu este perfect iar un demers de așa o mărime nu scapă de unele cârcoteli, dar acestea sunt doar posibilități de îmbunătățire.
Rugăminte către voluntari și către cei care îi coordonează, apa plată nu e tot una cu apa minerală ( știu că mă repet ), la intensitate mare apa minerală are un efect eruptiv, cel puțin la mine.
La km 8 nu poți, striga: ”Hai că nu mai e mult!”, eu știu că vrei să încurajezi dar e ca și cum ți-ași spune la episodul 3 din seria 1 la ”Lost”, că nu mai e mult din film. Ca și fapt, primii 10 km sunt ușori, la un semimaraton cursa începe la km 15.
Susținători și alergători cu fraze gen: ” Dacă prognoza arăta că plouă astăzi de ce nu ați amânat evenimentul?”. Dacă plouă nu mai mergi la lucru? Dacă plouă nu mai mergi la școală? Dacă au muncit sute oameni și au primit aprobare de la municipiu să închidă tot orașul, s-au mobilizat polițiști, jandarmi și voluntari pentru a asigura traseul, s-a închiriat echipament, s-au cumpărat alimente perisabile, toți și-au făcut planuri sau chiar au venit din alte localități, vrei să amâne totul că ție ți-e frig? Ca și remarcă, o campanie de haine outdoor spune și subscriu: ” Nu există vreme rea, doar haine nepotrivite!”
”Nu a fost bine marcat traseul, eu m-am pierdut” Îți trebuie aptitudini speciale și bine antrenate să te pierzi pe un așa traseu, sincer am fost la multe competiții și nu cred că am văzut multe concursuri cu atâți voluntari, bandă de marcat, garduri, polițiști, jandarmi, susținători. Știu cum e în concurs când sângele este folosit să alimenteze alte părți ale creierului și nu simțul de orientare sau memoria, în cazul în care ai studiat traseul înainte. Nu o spun la mișto, chiar așa e, de aceea orientarea este sport greu.

Cea mai frumoasă priveliște de Sâmbătă 🙂

Pe final mai vreau să spun că nu facem ceva pentru comunitate ci și pentru noi, pentru că alergarea este o sursă de sănătate, deși probabil că următoarele două zile nu o să pară așa datorat diverselor dureri. Parte din noi mai descoperă zone noi dureroase, care chiar nu credeam că le posedăm.

Sunt fericit că am luat parte la acest eveniment și îi felicit pe toți participanții, voluntarii, susținătorii și mai ales sibienii.

Spor la antrenamente.