Cuvânt înainte

 

 Acum mai bine de 9 ani am pornit cu Diana într-o aventură frumoasă, în care traversam toată Spania, de la est la vest, parcurgând aproximativ 700 km pe bicicletă,  pe unul din cele mai renumite drumuri de pelerinaj din Europa. Acțiunea se desfășoară în iunie 2011, cu plecare din Pamplona, Spania și până la Fisterra la ocean, timp în care am ținut un jurnal. Voi publica povestea celor 12 zile, în cadrul posturilor care urmează. 

În continuare redau jurnalul așa cum l-am scris, în fiecare seară, înainte de culcare, obosit și de cele mai multe ori, după ce degustam vinul local, pentru inspirație.Introducerea este scrisă tot atunci:

”Camino, de Santiago de Compostela

Un drum cu un final clar, dar cu un decurs și un scop, care așteaptă să fie descoperite.
El Camino, este la origine un drum de pelerinaj și contrar părerilor actuale, a existat cu mult timp înaintea  Creștinismului. Drumul ducea până la Fisterra, care în vremurile păgâne, era considerat sfârșitul lumii. Ideea aceasta mi se pare extrem de incitantă. Pentru câteva momente, doresc să mă transpun în pielea unor „pelerini” antici, în căutarea limitei lumii fizice cunoscute. Căutarea aceasta, nu poate fi de cât în concordanță cu o căutare interioara, a spiritualității proprii, căutare care în sine, este însuși scopul drumului, sau cel puțin așa vreau eu să cred.
Nu sunt sigur totuși de unde a venit decizia acestui drum, fie din nevoie de aventura, fie din nevoia unei ieșiri din cotidian, cert este că sună bine și suntem nerăbdători și puțin emoționați în așteptarea celor ce vor urma.
Căutare spirituală sau nu, am avut însă destulă grijă și de latura pragmatică și fizică a „Pelerini dream team-ului” format din mine și Diana. Echipamentul în linii mari este compus din,  două biciclete MTB GHOST, de ultimă generație, portbagaje și accesorii necesare pentru un marș susținut, toate prin amabilitatea și susținerea familiei „EXPLORER”. Hainele sunt 3 tricouri de bicicletă din material sintetic, 2 pantaloni de bicicletă cu protecție și o pereche de pantaloni scurți de ocazie, șlapi, respectiv adidași, câteva medicamente , unelte de bicicletă și saci de dormit. Nu sunt multe dar s-au adunat câteva kg bune.
Vremea se anunță destul de neprietenoasă la ajungerea în Zaragoza, orașul nostru de contact cu peninsula Iberică. Aici vom ateriza sâmbătă 04.06 și de unde începem călătoria.

PS: Am văzut  între timp, că a fost realizat un film, despre acest drum, cu Martin Sheen în rolul principal.