Pelerini prin Transilvania

5 zile de biciclete,

dealuri si vai inverzite cu ploi si vant si soare, prin sate de oameni faini.

Mereu resimt atracția colinelor din Transilvania știind că parte din moștenirea mea se trage din aceste locuri. Muntele este mereu atractiv, dar mă bucur mereu că, locuind în Sibiu, suntem așa de răsfățați cu posibilitățile activităților în natură. După ce s-a terminat sezonul de schi de tură și înainte să înceapă sezonul montan la altitudine, ne putem bucura de zonele deluroase din județul Sibiu, Valea Hârtibaciului și Podișul Târnavelor. Degeaba am învățat eu despre ele la geografie și la istorie, până nu am bătut văile lungi, străjuite de goruni și stejari bătrâni, până ce nu am ridicat praful de pe ulițele satelor dominate de biserici fortificate din sec 13, până nu am gustat vinul și legumele acestor locuri, nu am știut nimic despre ele. Călătorind domol pe bicicletă, am cunoscut latura umană a acestor locuri, care a fost mult transformată în ultimii ani. Dacă până în anii 90 era dominată de prezența etnicilor germani, sași, ländler sau zippser, alături de români, etnici maghiari și țigani, astăzi regăsim aceleași elemente sociale dar cu proporțiile total reinversate. Multe așezări săsești au fost ocupate de țigani iar multe case de români. Bisericile fortificate sunt imaginea tristă a acestor schimbări, pentru că dacă unele case mai sunt conservate sau întreținute de cei care au rămas, bisericile nu mai prezintă nici un interes, fiind de altă confesiune. Va fi nevoie de o minune să nu pierdem una din cele mai bogate moșteniri arhitectonice a ultimilor 700 de ani, constituind rețeau de cetăți și biserici fortificate din Transilvania.

Bsierica evanghelica din Roandola, jud Sibiu

Plecăm în această tură

Eu și Diana, fără plan și fără un timp limită: ne dorim să redescoperim dealurile din nordul județului în ritm de pedale.

Avem cortul cu noi, dar vremea se anunță capricioasă, aș spune chiar isterică, pe alocuri. Din acest motiv, am decis ca strategie, să folosim cortul dar să încercăm să găsim case, șure, adăposturi unde să ne putem feri de ploaie dacă este să fim udați. Știm din experiențe anterioare că cel mai mare dușman al cicloturistului este umezeala.

Plecăm din Sibiu în direcția Ghijasa de Sus, unde Mihai Tichindelean, prieten din copilărie tocmai își onstruies o cabană pe bârne. Ne-a dat cheia să avem un prim loc de siguranță pentru dormit.

Ghijasa de Sus Challet a la Tichinelean

Luăm coburile cu bagaje și biciclete de treking împrumutate de la Mihai David, zis și Natureguide. Mișu’ cum îl știe lumea, este ghid în deltă dar și în Transilvania, specializat pe păsări, insecte și cam tot ce mișcă prin tufiș, aer sau pădure.

Pedalăm deci din fața casei, un sentiment care mie mi se pare un lux incredibil. Să pot pleca pe ușa casei, direct într-o aventură ca aceasta, și să încerc să mă întorc peste câteva zile cu forțe proprii tot acasă, fără itinerar fără rezervări, este exprimarea sublimă a libertății.

Dar și libertatea asta are un preț, după cum se va dovedi. Traficul în Sibiu s-a reluat treptat după pandemie, mă bucur să constat că respectul șoferilor față de bicicliști a crescut constant în ultimii ani și ne bucurăm de confortul pistelor de bicicletă ce ne poartă până la ieșirea spre Daia.

Aici se rupe filmul, parcă au înnebunit toți conducătorii auto după ce scapă de oraș. Conduc ca posedați, pe serpentinele ce urcă până la Bavaria suntem depășiți cu viteză și foarte aproape de majoritatea mașinilor. Mi se par de-a dreptul inconștienți majoritatea participanților la trafic. Decidem spontan să ieșim de pe drumul principal și cotim cu prima ocazie în direcția Roșia, Ghijasa de jos.

Trafic mare pe dealul Dăii

Cum am ieșit de pe drumul principal parcă putem respira și stresul și traficul inexplicabil pentru ora amiezii unei zile de joi, îl lăsăm repede uitării.

O urcare continuă ne încordează mușchii și simțim greutatea bagajelor, dar priveliștea asupra Făgărașului și a satelor din podiș ne animă și ne răsplătesc. Vremea este parcă la fel de nervoasă ca șoferii din dealul Dăii, se încruntă serios și cu câțiva km înainte de intrarea în satul Roșia văd două perdele de ploaie care se mișcă rapid în direcția în care va urma să mergem noi. Inspirați ne oprim în sat într-o stație de autobuz acoperită.

Cerul ne pregătește ceva

O grămadă de copii, țigănuși ni se alătură și timp de jumătate de oră le arăt echipamentul și le explic de unde suntem și unde mergem. Nici Diana nu a scăpat ne întrebată, copiii erau foarte curioși, eram o apariție exotică pentru ei.

Copiii din Roșia

Cum s-a oprit ploaia, ne-am urcat pe bicicletă și ne-am continuat drumul prin aerul umed dar cald. Coborâm pe asfalt și creștem viteză, când realizăm că o nouă ploaie ne așteaptă iar de data aceasta nu mai aveam adăpost. Până în Vurpăr, am pedalat puternic, dar ploaia ne-a făcut ciuciuleți, ne-a dat botezul ca să spun așa. Am oprit la o nouă stație de autobuz unde am mâncat și ne-am schimbat ce am putut din hainele ude.

Ultimele case din sat spre pădure sunt mereu locuite de cei mai săraci și nefericiți săteni, de cele mai multe ori romi. Sprijinită în tocul porții de lemn șubrede, ridicând privirea peste copii ce se jucau nestingheriți în noroi, o tânără pirandă mă întreabă șarmant „Vous êtes français?”. Zâmbesc ușor și îi răspund în română că suntem de la Sibiu. Cred că ambii am avut un mic șoc culturat.

La ieșire din sat începe distracția, ploaia a lăsat pământul băltind, iarba mustind de apă și potecile șiroind. Urma o urcare pe o potecă nemarcată, specialitatea mea și kriptonidul Dianei. Am ales o alternativă pe unde părea că terenul nu absorbise așa multă apă. După câteva pushbike-uri am urcat pe un deal împădurit deasupra satului unde erau oieri și priveliști superbe. O coborâre noroiasă mi-a sabotat saboții , iar asta avea sa conteze mult în economia turei. Am învățat după tura aceasta că frânele disc sunt foarte utile chiar și la trekking.

Din Ghijasa am ieșit pe asfalt în drumul spre Agnita, chiar la Nocrich, locul de naștere al lui Brukenthal. Am stat puțin la soare și am continuat pe asfaltul perfect până în Vecerd de unde o urcare demnă de cățărători ne-a dus deasupra destinației finale de astăzi, Ghijasa de Sus. Trebuia să mă gândesc după denumire că va fi de urcat până acolo.

La cabana lui Țichi ne-am făcut comozi, am savurat o masă zdravană pe prispă și ne-am culcat în sunetul ploii ce se repezea pe acoperișul nou.

Chalette a la Tichindelean

A doua zi

pornim în direcția Richiș. Aici am vrut să îl întâlnesc pe Paul de la Casa Noa care cunoaște aceste locuri mai bine ca oricine. Cine nu știe despre el se poate vedea aici un interviu de la ProTv unde explică el mai bine de cât aș putea eu, ce face.

Nu ne este dat să poposim căci prietenii noștrii de Casa Noa sunt cu treburi, Paul ne îndrumă la un alt prieteni de-al lui peste 3 sate și 2 dealuri. Se nimerește de minune căci ziua este abia începută și noi suntem cu chef de pedalat.

Coborâm din Richiș înspre Biertan și din mersul bicicletelor simțim un vânt rece și pătrunzător care ne intră până sub haine. Ne oprim înmijlocul Biertanului peste drum de biserica fortificată și în câteva momente rămânem uimiți de forța ploii ce se transformă raid în grindină. Pâraiele din sat au început să se albească de la ghiața căzută din cer și noi ne bucuram că am scăpat de așa o spălătură.

După ce se înseninează un pic, urcăm dealul ce duce spre Copșa Mare. Dealul nu este prea înalt, dar are pante considerabile, au făcut economie la serpentine cei ce au conceput drumul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *