La 7:30 pleacă trenul spre Făgăraș, plin de sportivi. Echipamentul lor nu lasă urme de îndoială, de la încălțămintea tehnică, recipientele de hidratare și rehidratare pre- și post activitate, echipamentul Shimano, pescarii noștrii sunt pregătiți, cizmele de cauciuc, peturile de bere înghesuite lângă undițele din rucsacii verzi, de armată, formează uniforma obligatorie în trenul CFR direcția  râul Olt. Pe lângă ei, înghesuiți, ne fofilăm și noi, eu cu Diana, cu Shimano și recipiente plus rucsaci, dar cred că din nou colanții mei ne dau de gol că nu suntem pescari, sau poate sunt biciclete care le tot mutăm dintr-o parte în alta pentru că deși am plătit bilet pentru ele, loc special de depozitare nu primim. Replica controlorului la mirarea mea :” nu trebuie să vă dea bilet ”.

Traversăm momentul și coborâm la Cârța, locul meu drag cu abația Cisterciană. Vizităm biserica din care a mai rămas doar partea din față unde se oficiază slujba evanghelică la fiecare două săptămâni. Este un loc impresionant și foarte bine păstrat, care încet prinde viață, mai ales datorită oamenilor din comunitate și al preotului Reger, care depun eforturi de reabilitare și promovare a moșternirii Cisterciene. Ordinul Cistercian, venit la începutul sec XII în Transilvania a ridicat mai multe mănăstiri, aceasta de la Cârța este cel mai estic avanpost al culturii, care cucerise întreaga Europă. Vestigiile merită pe deplin atenția noastră, mai ales că sunt și plăcuțe informative cu privire la obiceiurile și istoria lor.

Pe biciclete, urcăm dealul ce duce spre Șomartin, un sat cu moștenire săsească, mărturie fiind biserica fortificată din centru. Aici am vizitat alimentara satului pentru puține degustări și ne grăbim să ajungem la Cincșor la Transilvanian brunch, destinația intermediară a zilei. Pe drum mai urcăm un deal serios și tăiem o pădure de-a lungul să ajungem pe drumul ce duce direct la Cincșor.

Ajunși la bruch suntem impresionați de numărul mare de oameni deja sosiți. Mi se pare că toți au venit aici pentru mâncarea deosebită, poziția picnicului, ambianța și atmosfera de sărbătoare caldă și calmă.
După primul rând de mâncare urmează un ghidaj în biserica din Cincșor, din partea Dn-ei Schuster, săsoaică plecată și revenită în sat unde coordonează reabilitarea bisericii fortificate a școlii și a casei parohiale.

Aflăm date importante despre sat și locuitori, cu jertfa lor din războaie, despre deportările ce au urmat. Un exemplu și gest frumos este preotul local ce a hotărât din proprie inițiativă să își însoțească enoriașii în Siberia dupa al doilea război mondial, el ne fiind forțat să meargă. Au urmat emigrările, aranjate de statul comunist contra costul plătit de contrapartea germană, atestată în documente recent desecretizate. Au urmat decimarea masivă a populație pri valurile de emigrare de după ’89.
După infuzia de istorie, am mulțumit gazdelor și am pornit spre Viscri, locul unde vroiam să înnoptăm.
Am străbătut dealurile ce duc spre satul adoptat de Prințul Charles și care ca și pe noi, atrage ca un magnet turiștii. Îi atrage așa de bine că s-a dezvoltat o micro regiune turistică cu prețuri aferente, adică nu la îndemână pentru cicloturistul întreprinzător. După 3 încercări am reuști să găsim o gazdă pe măsura bugetului nostru. La început am fost puțin circumspecți pentru că ”pensiunea” arăta , izbitor cu o gospodărie țărănească românească fără mari pretenții. În final după câteva beri , pahare de țuică de casă a urmat masa copioasă care ne-a reactivat și confirmat că a fost o alegere foarte bună să înnoptăm aici.
Dimineața ni s-au alăturat Voineștii și împreună am pornit să descoperim singura pista de MTB din România. Asociația ADEPT coordonată de Cornel, au făcut aici o treabă incredibilă. O pistă de biciclete lată de 50 de cm , curge prin pădure, fiind săpată și umplută cu pietriș de calcar, oferă stabilitate și siguranță chiar și când plouă.