Ciclul naturii modelează comportamentul tuturor și la fel se întâmplă și cu noi alergătorii . Dacă în vară alegem crestele semețe și golurile alpine, stâncile și potecile de la mare altitudine, când toamna îți face prezența, mai tăiem din elevație și coborâm spre cursele mai ”joase”.

A nu se înțelege însă ca asta este o concesie asupra bucuriei și frumuseților vizate. În miunata noastră țară sunt multe formațiuni montane care chiar dacă nu se bucură de măreția Meridionalilor, compensează din plin cu diversitatea peisagistică.

În acest caz se află munții Apuseni, pe care de-a lungul timpului i-am curtat cu diferite ocazii și prin diverse activități. Apusenii vor avea mereu un loc în inima mea și nu am putut rezista tentației de a participa la concursul de alergare montană organizat în Rimetea, de către echipa ”Trascău Trail Run”.

Spre bucuria mea, urma să vizitez acest loc pentru prima dată și chiar dacă auzisem că este un loc frumos, nu m-am așteptat să fiu așa impresionat.

Pornind de la amplasarea localității la bazele Pietrei Secuiului, o muchie calcaroasă ce domină și parcă protejează valea, până la vibe-ul idilic și cochet al localității în sine. Este un sat prin excelență turistic, pichetat cu case îngrijite, mici terase, zone de activități outdoor și multă liniște și bun gust. Cumva a eludat pericolul kitschului pe care îl regăsim în unele zone turistice din țară.

Chiar dacă în sat, pe lângă concursul de alergare care a a strâns câteva sute de suflete, a avut loc o nuntă, erau autocare cu turiști, companii ce ofereau servici de rafting, parapantă, escaladă, mtb șamd. peste tot locul domnea o liniște și o stare de relaxare.

Am decis să particip la maraton pentru că se potrivește cu nivelul de pregătire și planul pe care l-am făcut alături de Robert Hajnal pentru antrenamentul cursei de la TransGranCanaria 2024 ( Aici am o datorie de plătit de la abandonul din acest an).
Mai este și faptul că traseele de maraton trec prin cele mai spectaculoase zone de obice și unde pui că au și cel mai ieftin kilometru 🙂

Legat de colaborarea mea cu Trail Run Academy, am luat această decizie după mai multe eșecuri din acest an ( 3 DNF-uri și două curse chinuite). Ca cineva care aleargă de multă vreme și are experiență, eram convins că știu cam tot ce se poate știi despre acest sport, că mă pricep eu și nu am nevoie de ajutor. Pe principiul românului care e bun la toate. Am învățat însă de-a lungul timpului că nu pot fi bun la toate și există praguri peste care pot trece doar cu ajutor și mentorat.

Vineri seara am ajuns la Rimetea, am luat kitul de participare, am băgat nasul la pasta party-ul oferit de organizatori, am socializat și ne-am grăbit la cazare să prind cât mai multe ore de somn. Atmosfera era foarte faină și relaxantă, dar emoțiile mele mă făceau să mă simt parcă stăteam pe cărbuni încinși.

Dimineața la 6 am început pregătirile. Fiind cazat la 1,5km de linia de start am hotărât să îmi fac încălzirea alergând până la linia de sosire.

M-am trezit că mai aveam 3 minute până la start și nu vedeam mulțimea.

Am ratat cu ocazia asta și socializarea de la linia de start, care personal îmi place foarte mult, astăzi însă am decis să mă concentrez pe cursă.

Nu am apucat nici să văd concurența deși știam că sunt multe nume puternice la start printre care Andrei Preda, favoritul detașat și alți veterani și împătimiți.

Provocarea mare a acestei curse a fost să am răbdare și să mă concentrez pe plan, de fiecare dată când ”m-am luat la întrecere” am plătit cu multă suferință pe urmă.

Planul:

De ce este important acesta?

Antrenamentul este ce fac înaintea cursei și acesta este fundamentul pe care clădesc cursa. Acesta nu se mai poate schimba în ziua competiției. Tot ce pot controla este planul de nutriție, intensitate, hidratare și eventual echipamentul și deciziile de strategie ale competiției.

Până nu demult, mergeam la cursă, aruncam un ochi pe diferența de nivel și nr de km, luam 3 geluri și mă gândeam că mă descurc eu. Ceea ce și făceam, dar sufeream, sufeream teribil și credeam că asta este normal, așa trebuie să se întâmple la un concurs. Ei bine nu trebuie să fie așa. Adică tot suferi la concurs, tragi de tine, însă acolo unde contează.

Am să explic:

Una este să ridici pulsul să stai în zona de treshold ( Acolo la sufocare cum spun băieții) să accelerezi când ești atacat sau când ataci la depășiri. Altceva este să fii deshidratat, subalimentat , fără sare, cu crampe, cu dureri de genunchi, să te jeneze păpucii sau alt echipament. Mușchii pot să doară, pulsul poate să fie sus, inima poate să bată cât vrea, dacă restul funcționează înseamnă că suferința este productivă și scoți maximul din tine, ceea ce este scopul unei competiții. Orice altceva este suferință inutilă și neproductivă. La mine cel puțin am observat că suferința pe care pot să o îndura este limitată, motiv pentru care încerc să o minimize pe cea neproductivă.

Planul este relativ simplu: consum 80g carbohidrați , 200mg sare și 500ml apă pe oră. Am testat în antrenament și a funcționat. Legat de puls am ales să îmi setez ceasul să mă țină în Z3 153 – 157 bătăi pe minut, o zonă unde pot susține efortul fără să blochez mușchii cu lactat. ( Sub zona de acumulare lactică ce nu poate fi reprocesată de organism)

Cursa

3,2,1 start. Am spus-o mereu, starturile de concursuri la orice nivel îmi transmit o emoție aparte, parcă se simte determinarea, speranța, bucuria tuturor celor implicați. Este voie bună și multă ambiție în aer.

Majoritatea alergăm cu privirile în pământ și ne concentrăm să ne găsim ritmul și locul în pluton. Cu toate acestea știm ce ne așteaptă ]n față: o urcare cu o pantă abruptă până pe Piatra Secuiului cu o diferență de nivel de 600m în 3km.

De data aceasta am ales să am răbdare, am estima 7 ore ca timp de cursă și este destulă vreme să depășesc dacă va fi cazul. Nu mai vreau să mă duc tare. La sugestia lui Andrei Preda am ales să nu iau cafeină la începutul cursei, ci să țin pentru a doua parte acest ajutor. În jurul meu aud respirații puternice, sunetul bețelor în calcar, pașii apăsați. Este 7 dimineața și transpir în șuvoaie, va fi o zi foarte caldă.

Ajuns sus, urmez traseul de creastă de pe Piatra Secuiului și mă bucur de priveliștea pitorească cu satele din vale și restul formațiunilor calcaroase contopite cu pădurile și podișurile verzi. La prima coborâre am decis să merg încet. Știu să cobor bine, am tehnică și echilibru dar am observat că în economia unei curse lungi , viteza pe coborâre este un fals sentiment de superioritate. Mușchii se contractă și obosesc foarte mult, iar pe urmă recuperarea pe plat vine cu o pierdere foarte mare de timp. Memo to myself, chiar puteam să am mai multă răbdare.

A urmat parcurgerea unei zone plate, care personal nu mi-a plăcut pentru că nu sunt un alergător de plat foarte eficient.

La primul punct am luat apă în ambele bidoane chiar dacă unul a ar fi fost de ajuns și bine am făcut. A urmat o potecă în urcare cu ierburi tăiate și poteci revitalizate de organizatori cu multă trudă și bună voință. Cu toate acestea a fost grea înaintarea. La următoarea coborâre în apropierea localității Izvoarele se făcuse ora 9. Temperatura era de nesuportat. Am deturat motoarele și mi-am conservat energia pentru că simțeam că dacă mă agit pur și simplu curge apa și sarea din mine pentru termoreglare.

Din fericire de aici traseul a intrat în rezervația Geologică Cheile Plaiului unde râul și pădurea au scăzut considerabil temperatura resimțită.

Am ajuns la al doilea punct de alimentare unde am pus gelul cu cafeină în bidon și am pornit spre următoarea coborâre.

Coborârea până la Huda lui Papară mi s-a părut cea mai faină parte a traseului. Am ținut ritmul controlat dar viteza a fost considerabilă și fiind puțin tehnică coborârea m-am simțit ca un copil în parcul de distracții.

Strategia a funcționat și după 3 ore de la start, cam la jumătatea cursei am început să depășesc. Asta are un efect psihic foarte bun asupra mea și am continuat să mențin ritmul.

Am mai luat apă de pe traseu pentru că simțeam că nu îmi ajunge cât am planificat să beau inițial, erau totuși 30 de grade afară.

Următoarea urcare a fost exact cum mă așteptam, m-a găsti proaspăt și cu chef de alergat. Rezervorul era plin și mușchii nu erau obosiți. În jurul meu vedeam tot mai des concurenți cu probleme.

Din vârful urcării am început să trag pe coborârea care era un forestier mai abrubt și am putut ține ritmul destul de bine. Încă mergeam cu frâna pusă să nu forțez peste limită.

Am reuști să mai depășesc câteva poziții și am terminat simțindu-mă bine. Evident că eram obosit dar nu extenuat.

Am realizat un timp de 6:15 cu 45 de minute mai puțin decât anticpiasem. Am terinat al 6-lea la general și am avut șansa să prind locul 1 la categoria 30-39 de ani. Asta în condițiile în care primii 5 au fost premiați la open și nu au fost luați în considerare la categorie.

Postludiu

Cel mai mare câștig a fost că mi-am confirmat importanța unui plan bun și diferența pe care o poate face întro cursă. Cu toate că vremea a fost foarte caldă și s-au adunat aproape 3000 de metri diferență de nivel în 45km , m-am simțit bine de la un capăt la altul și asta este ce-a mai mare recompensă pentru mine.

Despre organizare pot spune că este la un nivel foarte bun, nu am avut probleme cu orientarea, nu a fost nevoie să mă uit nici măcar pe trackul de pe ceas. M-aș fi bucurat să găsesc Cola și lămâie în puncte, dar a fost bine și așa. Voluntarii au fost deosebit de prietenoși și săritori. Partea de start finiș a etalat nu doar o logistică impecabilă dar și o căldură aparte pentru acest tip de sport și pentru oamenii ce îl populează. Fântâna din centrul satului Rimetea undea am putut să ne răcorim la umbra copacilor a fost cireașa de pe tort. Foarte mult m-a bucurat că am întâlnit mulți prieteni și alergători din Sibiu de la Clubul Spotriv Comunitar Sibiu și de la Vertical Sport pe care vreu să îi felicit pentru curse. Mai ales pe Bogadn Pop cu care mă tot tatonez de câțiva ani, valorile noastre fiind cam egale.

Este prima dată când primesc și un premiu consistent la o cursă: o pereche de bețe de alergare Black Diamond, de foarte bună calitate.

Pe final pot spune că a fost cea mai reușită cursă a mea din acest an.

Chiar dacă alergarea este un sport solitar, nu pot să mă dezvolt fără ajutor.

Un mare mulțumesc îi datorez lui Claudiu Duarvoș care mă ajută cu pregătirea fizică complementară la sala de fitness Future Trainig.

Simt nevoia să îi mulțumesc lui Robert Hajnal pentru planul de antrenament, sprijin și îndrumare în cadrul Trail Run Academy.

Mulțumesc lui Viacheslav Romanesku pentru ajutorul cu recuperarea fizică.

Mulțumesc Tracău Trail Run pentru organizarea impecabilă și sponsorului principal NTT Data Romania pentru implicarea în acest eveniment. Un partener serios face diferența și se vede.

Să ne vedem sănătoși și voioși pe potecă.